Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași intenționează să organizeze pe 28 mai 2024, în intervalul orar 10,30-15.00, la sediul nostru din Calea Chișinăului nr. 43, un eveniment tematic în cadrul programului “Zilele Mediului 2024 la Iași”, conceput de APM Iași pentru a marca două din cele mai importante zile din calendarul ecologic: 22 Mai Ziua Internațională a Biodiversității și 5 Iunie – Ziua Mondială a Mediului.
Evenimentul își propune să faciliteze comunicarea, schimbul de informații și modele de bune practici în domeniul protejării și refacerii naturii, dar și soluții inovatoare pentru protecția mediului, între autoritățile locale cu responsabilități în domeniu (APM, Direcția Silvică Iași, Direcția Agricolă Județeană Iași, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Iași, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – ST Iași, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Iași, Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad) și mediul academic cu specializări de mediu, în scopul imbunătățirii procesului de luare a deciziilor și crearea parteneriatului necesar promovării unor proiecte și acțiuni menite să contribuie la îmbunatățirea calității mediului, în contextul provocărilor la nivel global, regional și local legate de schimbări climatice, pierderea biodiversității și poluare.
În baza bunei colaborări și cunoscând că la nivelul facultății dvs. aveți specializări în domeniul mediului, am fi onorați de participarea reprezențantilor instituției dvs. implicați în astfel de studii/proiecte și de a ne impartăși din experiența și expertiza dvs. în domeniu.
În vederea stabilirii programului manifestării, ce va avea loc la sediul APM Iași, vă rugăm să confirmați participarea și să ne comunicați numele participanților (max. 3) și titlul prezentării/tema de intervenție a acestora, urmând a vă comunica ulterior, în timp util, agenda finală și detaliile evenimentului.
Asteptăm cu interes răspunsul dvs. până pe data de 17 mai 2024, la adresele de e-mail
Convinși de plusvaloarea adusă evenimentului prin participare dvs., vă asigurăm de întreaga noastră considerație!
Cu deosebită considerație,
Director Executiv
ing. Galea TEMNEANU