Stimați membri ai comunității academice,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași implementează Proiectul „UniE-Quality: Dezvoltarea culturii calității și îmbunătățirea activității didactice la UAIC”, cod CNFIS-FDI-2024-F-0632, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională – FDI 2024, domeniul vizat: Îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice.
În această perioadă, se desfășoară activitatea A5 care presupune organizarea și parcurgerea unui program de formare psihopedagogică universitară de 40 de ore distribuite astfel:
- 20 de ore pe componenta psihopedagogică;
- 14 ore pe componenta didactică aplicată domeniului fundamental;
- 6 ore pe componenta deontologiei și eticii academic.
Grupul-țintă al activității va fi format din 30 de cadre didactice de la toate cele 15 facultăți ale UAIC, care nu au participat în calitate de membru în edițiile anterioare ale acestui program de formare.
Studenții vor trimite până luni, 23 septembrie 2024, ora 12.00 (prelungire termen limită inițial) la adresa de e-mail
Cautam proiecte axate pe solutii si inovatii care contribuie la o viata urbana durabila (aceasta include tehnologii, mobilitate durabila, planificare urbana strategica, eficienta energetica, economie circulara si echitate sociala).
Orice tip de initiativa in orice faza este binevenita – ne bucuram sa descoperim cat mai multe proiecte sustenabile. Inregistrati proiectul aici!
Citește mai mult: Înscrieri pentru concursul de proiecte din cadrul CITIES OF TOMORROW 2024
În perioada 19-21 septembrie 2024, Facultatea de Geografie și Geologie, Departamentul de Geografie împreună cu Asociația Geomorfologilor din România organizeaza la Iași al 39-lea Simpozion Național de Geomorfologie.
Invitatul special al Simpozionului, Prof. Alexander Brenning (Universitatae din Jena, Germania) va conferenția pe tema "Modelling landslide susceptibility under the influence of climate and land use change" în Aula Carmen Sylva, Corpul A de la ora 9:10, Vineri 20 septembrie 2024. Ulterior vor fi prezentări ale participanților. Accesul la prezentări este liber.
Joi, 19 septembrie 2024 vor fi activități practice cu ocazia Zilei Tinerilor Geomorfologi, iar Sâmbătă, 21 septembrie 2024 va avea loc aplicația de teren în Podișul Central Moldovenesc.
Sesiuni speciale de reexaminare și finalizare studii în septembrie 2024 pentru studenții beneficiari de mobilități Erasmus sau studenții care, din motive medicale întemeiate, nu au putut finaliza situația școlară la sfârșitul semestrului II.
Mai multe detalii în secțiunile dedicate: