Studenții interesați de dezbaterile legate de Uniunea Europeană și care doresc să expună și să argumenteze viziunea proprie referitoare la procesul de integrare europeană sau să propună un proiect al Europei de mâine sunt invitați să participe la:
- Sesiunea națională de comunicări științifice studențești în domeniul studiilor europene
- Concurs de eseuri „Visul meu european”
Studenții se pot înscrie în această competiție cu o lucrare științifică, cu un eseu argumentativ sau cu un poster despre:
- subiecte importante aflate pe agenda instituțiilor europene;
- ce fel de Europă își doresc tinerii și care sunt oportunitățile, respectiv constrângerile oferite de spațiul european de astăzi;
- ce fel de provocări apar în contextul noilor realități economice și sociale din UE;
- în ce mod se regăsesc tinerii în modelul european actual de integrare.
Argumentele participării la un astfel de concurs:
- cele mai bune lucrări vor fi premiate;
- prezentarea ideilor într-un cadru de dezbateri academice împreună cu colegi de alte universități;
- un exercițiu util pentru pregătirea în vederea susținerii publice a unei lucrări;
- îmbunătățirea CV-ului.
Informații complete despre condițiile de participare pot fi consultate la adresa www.cde.uaic.ro
Termene limită:
- 20 aprilie 2023: înregistrarea participanților
- 5 mai 2023: trimiterea lucrarilor
- 15-18 mai 2023: prezentarea lucrărilor
Evenimentele sunt organizate de Centrul de Documentare Europeană și Centrul de Studii Europene al Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași în parteneriat cu Europe Direct Iași și Asociația Română de Relații Internaționale și Studii Europene (ARRISE) cu scopul de a promova interesul studenților pentru domeniul studiilor europene și de a încuraja dezbaterile legate de Uniunea Europeană.