Facultatea de

Geografie și Geologie

Apel umanitar pentru colega noastră Anca Seserman

Stimați colegi,

Anca Seserman este asistent universitar dr. la Departamentul de Geologie al Universității noastre.

Anca a fost de curând diagnosticată, în urma biopsiei, cu carcinom mamar drept hormonoindependent, HER2 pozitiv (descriere după investigația PET-CT: Tumoră mamară dreaptă extinsă, multifocală, cu multiple metastaze adenopatice axilar bilateral, supraclavicular stâng, mediastinale și metastaze osoase).

Ce este cancerul HER2+ ? Poate cea mai agresivă forma dintre cele care există (HER2+ Breast Cancer).

Vestea cea bună este că, în ultimii 10-15 ani, s-au făcut progrese enorme în ceea ce privește tratamentul țintit al acestei forme de cancer. Tratamentul neoadjuvant recomandat (pre-chirurgical pentru conturarea și restrangerea tumorei) din 3 în 3 săptămâni constă dintr-o combinație considerată ”cutting-edge” de literatura oncologică americană, vest-europeană și nu numai, respectiv:

-Paclitaxel (substanță de chimioterapie "clasică");

-Trastuzumab, denumire comercială Herceptin, tratament țintă pentru forma de cancer HER2+ utilizat de cca 15 ani;

-Pertuzumab*, denumire comercială Perjeta, tratament de ultimă generație pentru tipul HER2+ cu metastaze.

Primele două citostatice sunt compensate prin Casa de Asigurări de Sănătate, utimul NU este compensat și este extrem de scump, mai precis, o doză costă 12500 lei. Salariul net al Ancăi este de 2886 lei, al soțului (bugetar) e ușor mai mare, dar în niciun caz veniturile amândurora, considerând ca nu ar mai avea alte cheltuieli, nu pot acoperi la fiecare 3 săptămâni această sumă. Printr-o sponsorizare a început tratamentul cu Pertuzumabîn 18 aprilie (cu doza dublă numită "doză de încărcare") de 25000 lei, pentru doza normală din 9 mai a găsit o altă sponsorizare, apoi .... la fiecare 3 săptămâni suma trebuie găsită.

Ce putem face noi ? Un act de solidaritate. Să contribuim măcar pentru o doză!

Orice sumă, oricât de mică, reprezintă un pas înainte pe drumul vindecării pentru Anca!

Dacă doriți s-o ajutați pe Anca, puteți depune bani în următoarele conturi deschise pe numele SESERMAN ANCA MARIA la Banca Transilvania (SWIFT: BTRLRO22)

în lei: RO47BTRLRONCRT00W3011002

în euro: RO42BTRL05704201W30110XX

în dolari: RO91BTRL05702201W30110XX

 

 

*Pertuzumab a fost omologat în SUA în 2012 pentru tratamentul adjuvant (postchirugical) -https://www.drugs.com/newdrugs/fda-approves-perjeta-pertuzumab-her2-positive-metastatic-breast-cancer-3313.html și în 2013 pentru tratamentul neoadjuvant (prechirurgical). A fost aprobat de EU în 2013 https://www.roche.com/media/store/releases/med-cor-2013-03-05.htm și apoi pentru tratament neoadjuvant în 2015 https://www.onclive.com/web-exclusives/neoadjuvant-pertuzumab-regimen-approved-in-europe-for-her2-positive-early-breast-cancer. În România a fost introdus doar într-un program de testare care s-a încheiat anul trecut, dar nu a fost încă recunoscut de Ministerul Sănătății. Pacienții suportă cheltuielile cu tratamentul.

banner secretariat2

banner stagii de practica 300

banner sig2017

Cantemir 2017

cantemir papers 2

logo pesd 2

buton site fac MIHAI DAVID

banner consiliere web 300

 

Desktop background:

1920x1080