Facultatea de

Geografie și Geologie

A cincea ediţie a Forumului Internaţional pentru Turismul Responsabil

Fundația Amfiteatru organizează Forumul Internațional pentru Turismul Responsabil (FITR), ediția a cincea. Această ediție este parte a Cosy Romania Week, o săptămână de evenimente care celebrează atracțiile și identitățile României, de la meșteșugari la festivaluri, trecând prin gastronomie, regenerare urbană sau educație. Mai multe detalii pe http://cosyromania.com.

FITR este un eveniment cu expunere și participare internațională, fiind recunoscut de două dintre cele mai importante platforme de comunicare la nivelul Uniunii Europene: Tourism 4 Development 2017 și Cluster Collaboration.
CONTEXT
2017 a fost desemnat de ONU Anul Internaţional al Turismului Durabil pentru Dezvoltare cu scopul de a creşte contribuția sectorului la creşterea economică şi la îmbunătăţirea socială şi a mediului. Ideea esențială de la care a plecat acest demers este necesitatea unei conştientizări mai mari a bogăţiilor patrimoniului diferitelor civilizaţii şi o mai bună apreciere a valorilor inerente ale diferitelor culturi.
CONCEPT
FITR pleacă de la premisa că orice comunitate este atractivă, turismul devenind astfel o consecință și o formă de recunoaștere a valorilor antropice și naturale ale comunității.
Intenționăm ca prin această serie de evenimente sa marcăm în România Anul Internațional al Turismului Durabil pentru Dezvoltare.
FITR 5, 28-29 SEPTEMBRIE 2017

Tema ediției: Dezvoltare durabilă pentru comunitate
Obiectiv: Crearea unei plaforme de comunicare și de lucru între categoriile active din comunități și autorități prin cunoașterea, promovarea și diseminarea practicilor de turism responsabil cu aplicabilitate în dezvoltarea durabilă
Format: conferințe și workshop-uri dedicate

Crearea unei platforme de lucru și de comunicare este mai mult decât necesară în ideea elborârii și implementării unei strategii de creștere a turismului responsabil în legătură cu piața și cu rezultate directe pentru comunitățile locale. Principalul obiectiv al acestei ediții este de pune față în față actorii implicați în industria ospitalității cu impact pentru comunitățile din care fac parte și reprezentanți ai autorităților locale și centrale.

Teme discutate:

Identități și experiențe – vectori ai dezvoltării durabile a comunităților.
Bune practici de dezvoltare publică bazată pe identitatea locală.
Industriile creative și rolul lor în dezvoltarea comunităților.
Capitalul social, educația și ospitalitatea comunităților.
Identitatea și inovația tehnologică ca premise în marketing.
Programe și proiecte bazate pe resurse ale comunităților.
Antreprenori străini în România
REZULTATE URMĂRITE
- stabilirea de relații directe cu organizații și instituții
europene implicate în dezvoltarea durabilă în vederea cooperării;
- dezvoltarea colaborării cu întreprinzătorii din domeniul
industriilor creative și serviciilor pentru creșterea calității programelor destinate locuitorilor și vizitatorilor orașului;
- promovarea potențialului cultural și natural;
- diseminarea bunelor practici de turism responsabil la nivel
european în rândul organizațiilor și unităților de învățământ cu preocupări în domeniul ospitalitații;
- utilizarea prezentărilor, propunerilor, documetelor din
cadrul evenimentelor în elaborarea strategiilor de dezvoltare a comunitaiilor;
- lansarea programului profesional-științific “Cosy Romania”;
- includerea României în circuitul european de turism responsabil.
Atașat găsiți formularul de înregistrare pe care vă rugăm să îl completați și să îl transmiteți pe mail la adresa de e-mail:
office@fundatia-amfiteatru.ro sau prin fax la nr. 021.312.51.03, până pe data de 15 septembrie 2017.

Dacă doriți să fiți incluși în programul Forumului, vă rugăm să ne scrieți la adresa de mai jos. Menționăm că toți participanții care și-au confirmat interesul vor fi informați permanent cu privire la pregătirile pentru eveniment și detaliile logistice.

Telefon: 021.312.58.40
Fax: 021.312.51.03
E-mail: office@fundatia-amfiteatru.ro

Cu respect,

Corina Andreea FOLESCU (PhD)
Specialist Politici Publice

banner secretariat2

banner stagii de practica 300

banner sig2017

Cantemir 2017

cantemir papers 2

logo pesd 2

buton site fac MIHAI DAVID

 

Desktop background:

1920x1080